Resurse pentru cercetare în științele sociale

20 Feb , 2016 Resources

Am criticat mereu sistemul terțiar de educație din România pentru lipsa stimulentelor necesare stabilirii unui mediu academic orientat spre cercetare, nu numai pentru studenții de licență și de master, de la care nu se așteaptă să realizeze prea multă cercetare, dar și pentru doctoranzi și cercetători, de la care se așteaptă să realizeze foartă multă cercetare. Resursele limitate ale instituțiilor noastre academice și subfinanțarea sistemului educațional și a cercetării – în mod special a științelor sociale – impun limite funcționale și calitative pentru cercetare, indiferent dacă aceasta este realizată de studenți de licență care trebuie să realizeze o lucrare de semestru sau de profesori care trebuie să „publice sau să dispară” (publish-or-perish). Știu mulți colegi care nu numai că nu știu să facă o lucrare de cercetare adecvată, dar ei nici măcar nu au obținut competențele pentru munca de cercetare. Nu știu unde să meargă pentru a căutat lucrări științifice – exceptând Google, care este un foarte bun punct de plecare – sau o carte. În continuarea acestui articol, intenționez să ofer câteva resurse pentru cercetarea în științele sociale, precum și câteva surse pentru lucrări și cărți care pot fi folosite în cercetările sociale, fiind centrate pe necesitățile studenților de licență din România.

Metodologia

Consider că metodele de cercetare constituie una dintre cele mai importante probleme atât pentru studenții de licență cât și pentru tinerii cercetători. Cercetarea de calitate presupune rigurozitate și metode stricte, care vor permite reproducerea rezultatelor cercetării și vor asigura claritatea muncii. Ca student, primul manual de metode pe care l-am citit a fost Guide to Methods for Students of Political Science de Stephen Van Evera. O minunat de clară, simplă și folositoare carte care te face să înțelegi bazele metodelor de cercetare calitative. După ce citești asta, ar trebui să treci la nivelul următor și să citești The Craft of Research de Wayne C. Booth et all. sau Designing Social Inquiry: Scientific Inference in Qualitative Research de Gary King et. all. sau Research Design: Qualitative, Quantitative, and Mixed Methods Approaches de John Creswell sau The language of social research: a reader in the methodology of social research de Paul Lazarsfeld și M. Rosenberg. Dacă vrei să citești și mai mult, ar trebui să începi cu The Methodology of Scientific Research Programmes: Philosophical Papers de Imre Lakatos și Quantitative Data Analysis: Doing Social Research to Test Ideas a lui Donald Treiman. Și acum, ultima dar nu cea din urmă, recomand cu ferminate o citire pe diagonală (măcar) a cărții The Structure of Scientific Revolutions a lui Thomas Kuhn și cartea The logic of scientific discovery a lui Karl Popper.

Stil și Scris academic

Ah, cred că nu voi fi niciodată satisfăcut de stilul meu academic. Întotdeauna încerc să îmbunătățesc ceva, să schimb și să îmi clarific scrisul, să folosesc referințele într-un mod care le face ușor de înțeles de către cititor. Pe lângă asta, stilul academic și rigoarea în scris sunt esențiale pentru o lucrare de calitate, chiar dacă este pentru un curs pe care nu îl plac. Știu prea bine că stilul academic este greu de înțeles la început, în special după un curs de scris academic de un semestru făcut de cineva care este un asist. univ. um pic prea arogant și un pic prea nepregătit pentru sarcină. Sunt în ultimul meu an de licență și știu mulți colegi care nu știu să folosească corect notele de subsol sau să facă o bibliografie.

Ar trebui să începi prin a citi The Chicago Manual of Style [au de asemenea și un Ghid rapid] sau APA Style Guide to Electronic References. Personal, am început cu Manualul de Stil Chicago și cu stilul Note și Bibliografie (adică cu note de subsol), în special pentru că în primul an de facultate fiecare curs impunea folosirea notelor de subsol în lucrarea de semenestru și eram puțin prea temător să folosesc ceva care era clar mai ușor de folosit (stilul parantetic sau autor-dată) dar nu era recomandat de profesor. Din al doilea semestru al celui de-al doilea an, am început să folosesc numai și numai stilul parantetic (ex. Popescu 2016, 24) pentru că este cel mai folosit în domeniu, este ușor de folosit și mai drăguț. Dacă decizi să folosești stilul parantetic, ar trebui să fii foarte atent când elaborezi bibliografia, astfel încât să nu scapi câteva cărți pe care le-ai folosit și referențiat corespunzător în textul lucrării.

Recent, am început să folosesc RefWorks de la ProQuest și ReadCube pentru a păstra articolele pe care le folosesc în elaborarea lucrărilor de cercetare. Dacă ești un student la o universitate din România, membră a Asociației AnelisPlus, ar trebui să îți deschizi un cont grauit pe RefWorks și să îți păstrezi articolele pe care le citești pentru lucrările de semestru sau cercetare online, singurul aspect negativ fiind acela că nu are o aplicație Android sau pentru iOS, precum ReadCube. De asemenea, RefWorks îți poate face automat bibliografia sau referințele prin preluarea meta-informațiilor din PDF-uri.

Surse academice

În științele sociale, proiectele de cercetare se încep întotdeauna cu o trecere în revistă a literaturii: citirea a ceea ce alții au descoperit sau spus despre subiectul nostru de cercetare. Făcând acest lucru, evităm să repetăm o muncă care a fost deja făcută în domeniu, descoperim starea domeniului și care sunt tematicile de dezbatere printre cercetător, precum și ultimele descoperiri. Astfel, putem descoperi noi subiecte de cercetare, putem critica opinii și asumții general acceptate în domeniu sau putem chiar schimba paradigme. Indiferent, întotdeauna trebuie să trecem în revistă mare parte din literatura existentă în domeniu, în special când suntem studenți de licență și astfel neavând aproape nicio cunoștință despre subiectul pe care lucrăm. La acest nivel, întreaga cercetare pe care o facem constă în citirea literaturii existente, sumarizarea și interpretarea ei, poate oferindu-i o nouă înțelegere, una care constituie muncă originală.

În activitatea mea de cercetare tind să folosesc multiple website-uri, platforme și metode legale și semi-legale de a obține lucrări și cări care îmi trebuie. Recomand doar folosirea surselor legale, dar trebui să recunoaștem că în țările în curs de dezvoltare, unde fondurile pentru cercetare sunt extrem de limitate, folosirea metodelor semi-legale de obținere a cunoașterii este o realitate și un mod important de menținere a unui nivel minimal de calitate a cercetării, în special în științele sociale.

În primul rând, dacă ești un student la o universitate – în cazul României, dacă universitatea ta este membră a AnelisPlus – ar trebui să ai o adresă e-mail instituțională (trebuie să aibă domeniul universității sau a facultății după (@); ex. @drept.unibuc.ro) care să îți permită să accesezi jurnalele și bazele de date academice online la care universitatea ta este abonată. Dacă ești un student al Universității din București sau a oricărei alte universități din AnelisPlus, ar trebui să îți faci un cont pe e-Information.ro, folosind adresa ta de e-mail instituțională, iar pentru Ebsco Host prin completarea formularului de pe website-ul AnelisPlus și să aștepți pentru ca RomDidact să îți trimită un e-mail de confirmare (poate dura câteva zile). Dacă ești studen la o universitate străină, ar trebui să verifici website-ul universității sau la biblioteca acesteia.

În al doilea rând, folosesc frecvent surse semi-legale pentru lucrări academice. Știu că este un lucru rău, că practic încalc proprietatea intelectuală al altuia, iar tu ar trebui să știi de asemenea asta. Totuși, știu de asemenea că tarifele de acces pentru la majoritatea jurnalelor și bazelor de date academice sunt prohibitive, dacă până și Universitatea Harvard, una dintre cele mai bogate din lume, se plânge de ele, astfel că nu mă simt foarte rău făcând asta :). Principala sursă de articole academice este, desigur, Sci-Hub.io, renumita platformă rusească. Pentru a o folosi trebui să ai în prealabil codul DOI sau hiperlink-ul către articolul original. Pentru cărți academice, folosesc în principal Genesis Library, rusească și ea, una dintre cele mai bune din lume, cu milioane de cărți și lucrări academice. O altă sursă – care este legală – este Google Academic, un motor de căutare academic care poate fi foarte folositor, iar de aici (sau din Google normal) poți ajunge pe Google Cărți, un depozit cu milioane de cărți care sunt, din păcate, doar parțiat disponibile online. Acestea sunt principalele surse online pe care le folosesc pentru munca mea academică.

De asemenea, cred că este indicat să ai un cont pe Academia.edu și pe ResearchGate.

Câteva concluzii

Să faci cercetare de calitate nu este ușor, niciodată nu a fost. Cercetarea de calitate presupune timp, efort și dedicație, iar răsplata este de multe ori minoră. Totuși, cercetarea poate fi mai ușoară dacă știi unde să găsești articolele științifice și cărțile de care ai nevoie, care să te ajute să îți faci propriul research design. Sper că articolul ăsta poate ajuta.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *